Noutăți și evenimente
-
Patru echipe brașovene calificate pentru finala ACSL
01 mai. 2012
Pentru prima oara în cei 11 ani de când Colegiul de Informatică ”Grigore Moisil” ia parte la concursul organizat de American Computer Science League, toate cele trei echipe participante s-au calificat pentru finală! Aceasta va avea loc pe 26 mai la liceul din West Chester, lângă Philadelphia. Li se alătură o echipă a Colegiului ”Andrei Șaguna”, deci Brașovul va fi reprezentat de nu mai puțin de 19 de tineri de mare talent la informatică și profesorii lor care - faptele vorbesc! - cred în misiunea lor de profesor. Le dorim tuturor succes!
Citește toată știrea -
A apărut volumul ”Sfârşitul regimurilor comuniste. Cauze, desfăşurare şi consecinţe” la Editura Argonaut, Cluj-Napoca
29 apr. 2012
Cosmin Budeancă, Florentin Olteanu (editori) Volumul conţine lucrări prezentate la ediţia a IV-a a Simpozionului internaţional care a avut loc la Făgăraş-Sâmbăta de Sus în perioada 25-27 Iunie 2009 şi a apărut cu sprijinul Fundaţiilor Konrad Adenauer şi Aspera.
Citește toată știrea
Istorie recentă
Memoria.ro este un proiect independent de Memoria - Revista Gândirii Arestate, inițiată de Banu RĂDULESCU în 1990, și continuată cu abnegație de un colectiv condus de doamna Micaela GHIȚESCU, în cadrul FUNDAȚIEI CULTURALE MEMORIA din București. Cum continutul celor două proiecte se complementează, Fundația ASPERA oferă din vara anului 2003 găzduire în spațiul digital și administrare soft (prin intermediul și generozitatea firmei Incremental Srl. din Brașov) versiunii Internet a Revistei, la adresa revista.memoria.ro .
Până în 2007, Fundația ASPERA a găzduit pe Internet și versiunea digitală a Revistei Martor a Muzeului Țăranului Român, prezentă în continuare la adresa martor.memoria.ro. Spre desosebire de pagina dedicată revistei pe situl Muzeului, www.muzeultaranuluiroman.ro/reviste.html, situl alcătuit și găzduit de noi cuprinde și articole complete.
Un domeniu separat al istoriei noastre recente este istoria realizărilor românești în aviație, de care fondatorii Asperei sunt legați prin tradiția familiei. Acestui domeniu îi este dedicat situl www.aviatori.ro.
