Proiecte principale

Why a Recent History Project?

"Creating an opposition between the future and the past is useless. The future gives us nothing: we must give it everything. But in order to give, one must have, and we have nothing except the treasures of the past. The destruction of the past is perhaps the greatest of all crimes." (Simone Weil) 

Ai întrebări legate de cele citite în această pagină?
Îți răspundem cu plăcere.
Scrie-ne!

Noutăți și evenimente

  • Simpozion EERC 2014: "Adolescența: Deschide Ușile Către Viitor"

    01 sep. 2014

    Am publicat pe sit cuvântarea de deschidere a simpozionului EERC ”Adolescența - Deschideți ușile către viitor” din 16 august 2014, la Poiana Brașov, prezentată de Lidia Gheorghiu Bradley, fondatoarea Asperei. Titlul cuvântării este: ”Despre dragostea de țară într-o lume fără granițe - Cazul EERC și ASPERA” 

    Citește toată știrea
  • Prof. Univ. Dr. Radu Florescu a încetat din viață

    19 mai. 2014

    Radu Florescu, istoric, profesor la Boston College si Consul onorific al României la Boston, născut în 1925, a încetat din viață ieri, 18 mai. Pentru fundația Aspera Profesorul Florescu a fost o inspirație și un model: plecat din tinerețe din țară, el a rămas devotat transmiterii culturii și istoriei române către occident, atrăgând studenți și cercetători americani spre studiul acesteia. Nepunând la îndoială enormul potențial intelectual și creativ al tinerilor din România, el le-a oferit acestora posibilitatea concretă de a câștiga încredere în forțele proprii prin contacte directe cu lumea occidentală, ale cărei valori de toleranță și angajament constructiv Radu Florescu le-a dorit preluate și în România. În acest scop a înființat la Boston în 1998 o Școală de vară pentru elevi români, care își găsește continuarea în programul Educational Enrichment for Romanian Children, condus în ultimii ani de Dr. Daniela Floru și sprijinit și de fundația noastră. Devotamentul față de tineri capabili exprimat în fapte, investiția de timp și resurse în folosul educării lor, exemplul său personal de voință și acțiune va inspira cu siguranță pe toți tinerii care l-au cunoscut. Peste ani de zile, tineri cercetători, oameni de știință și de cultură acum încă adolescenți își vor aduce aminte că primul lor contact cu lumea vestică a luat ființă pentru că Radu Florescu l-a făcut posibil. Este cea mai frumoasă moștenire pe care ne-o lasă.

    Citește toată știrea

Introducere - De ce?

”A crea o opoziție între viitor și trecut nu are nici un rost. Viitorul nu ne dă nimic: noi suntem cei care trebuie să-i dăm totul. Dar ca să dai, trebuie să ai, iar noi nu avem altceva decât comorile trecutului. Distrugerea trecutului este probabil cea mai mare crimă dintre toate.” (Simone Weil)
 
Trebuie spus de la început: nu sunt istoric. Am însă pentru istorie în general curiozitatea omului educat, iar pentru istoria recentă a României curiozitatea celui care vrea să înțeleagă prin ce au trecut bunicii și părinții  noștri, prin ce am trecut noi înșine, de ce suntem cum suntem și ce ar trebui să facem ca să reușim mai mult. Acesta este pentru mine sensul celor spuse de Simone Weil. 
 
Iar dacă în istoria ultimilor 60 de ani în România nu putem vorbi de ”comori”, ci mai degrabă de distrugeri, și pe acelea trebuie să le asumăm, ca să știm pe ce clădim de-acum încolo. Unii bunici și părinți ai secolului XX, cei din vest, au trecut prin dictatură sau doar prin mari crize economice, războaie și bombardamente, dar apoi țara li s-a refăcut, iar ei s-au bucurat ani de zile de libertate și democrație; ai noștri, din est, au trecut printr-un scurt timp de speranță după primul război mondial, apoi prin război și bombardamente, și mai apoi, nu toți, dar mulți dintre ei, destui cât să acumuleze suferință și frică care să se reverse și asupra celorlați, au trecut prin deportări, prin lagăre de muncă și închisori politice, apoi prin îndelungată dictatură. Noi înșine am trăit într-o lume nefirească a minciunii, ne-am eliberat parțial, dar nu ne-am lămurit complet. Mai avem multe de înțeles. (Mai sunt, desigur, și cei care au fost instrumente entuziaste ale regimului, dar ei vor fi mai puțin intersați de cercetările noastre, mă tem.)
 
Elevii și studenții din generația mea, care au început școala la începutul anilor 60 și au terminat facultatea în a doua jumătate a anilor 70, au învâțat nu mai puțin de patru feluri de istorie oficială: în clasa a V-a (1964-65) sovieticii eliberatori erau încă marii prieteni ai poporului român, cei care ne salvaseră de fasciști -- dar, interesant, anul acela a fost și primul în care limba rusă nu mai era obligatorie la școală; în clasa a VIII-a  (1968-69) lucrurile se schimbaseră drastic, căci Ceaușescu luă poziție împotriva invaziei Cehoslovaciei; manualele școlare și-au atenuat tonul pro-sovietic; când am ajuns în clasa a XII-a, manualul de istorie a României era plin de inepții naționaliste, Uniunea Sovietică concura aproape cu imperialiștii vestici, iar PCR-ul singur întorsese singur armele împotriva Germaniei. Am făcut parte din prima -- și singura -- generație de studente care în timpul studiilor au făcut instrucție militară în fiecare an -- ni se dădea să înțelegem că așa cum Vietnamul câștigase războiul cu SUA, și noi am putea învinge USSR-ul, dacă ar fi fost să ne atace, ca pe cehi. Ca să aprofundăm mai bine noua linie dezvoltată de istoricii partidului, în care fiecare conducător de-a lungul veacurilor părea să-l prefigureze pe Ceaușescu, în anul IV de facultate ni s-a impus un nou curs de istorie, a patra variantă, cu o încărcătură propagandistică și naționalistă greu de îngurgitat. 
 
A cincea istorie, cea într-adevăr trăită, am învățat-o în familie, din istorisirile părinților. Știam din fragedă copilărie că nu aveam voie să repetăm povestirile lor în afara casei. Despre faptul că alegerile din 1946 fuseseră măsluite, sau despre cum foști colegi ai tatălui meu fuseseră luați în toiul nopții și duși la canal, și tata însuși judecat de tribunalul muncitoresc și iertat ca urmare a intervenției unor muncitori din secție, despre Adriana Georgescu, ieșită din închisoare, pe care tata o ascunsese în apartamentul său înainte de a fi trecută peste graniță clandestin, sau despre cum bunica scăpase ca prin urechile acului de deportare, și mama trebuise să renunțe la studii și să-și piardă urma -- despre toate astea nu se vorbea decât între noi. 
 
De-abia după căderea lui Ceaușescu fapte ca acestea și altele mai grave au putut fi povestite în public, dar și atunci cu rețineri, din mai multe motive. Tata a căutat sub mulți brazi pe dealul de la Sânpetru caseta metalică în care îngropase fotografii cu tânarul rege, dar nu a mai găsit-o. Amintirile însă și le putea depăna acum în voie, fericit că avusese dreptate -- nimeni dintre noi nu îl crezuse --, că ne vom scăpa într-o zi de comuniști.

Mulți ani după moartea lui, m-am aflat în situația de a putea aduna astfel de amintiri și experiențe de viață de la alții din generația lui. Obișnuită cu Internetul, am hotărât să le pun la dispoziția a cât mai mulți dintre noi, adăugând apoi articole și studii scrise de cercetători din domeniu, cărți de istorie recentă, mai cu seamă colecții de interviuri, memorialistică, jurnale.

Numai prin ele avem o șansă de a ajunge la istorii reale, iar pe acestea vrem să le transmitem tinerilor, viitorului. Între prietenii animați de aceleași credințe, inginerul Mircea Ivănoiu a fost cel care a sprijinit prin fapte ideea unui sit de istorie recentă. Așa a început portalul www.memoria.ro, pe care Mircea l-a completat cu un alt sit mult vizitat, romaniainterbelica.memoria.ro

Vă invităm și pe dumneavoastră, istorici sau trăitori de istorie, să participați.
 
Lidia Gheorghiu Bradley
contact@aspera.ro